Noapte

Intuneric.
Soarele a apus cam de o ora.
Pasarile au tacut chiar de mai mult.
Masinile incetinesc pasul pe apa asfaltului.

In camera, doar lampa de pe birou provoca intunericul la duel. Literele se jucau cu mintea ei, nimic nu mai era sub control. Spera sa gaseasca sprijn in cerul impodobit de stele. Dar el era deaprte, iar mintea ei fugea. Fugea mereu. Fugea spre orizont. Fugea spre luna si spre stele. Cauta ceva, sau poate ca nu cauta nimic si tocmai de aceea fugea, sperand sa scape de tot ce o impovora.
Cand s-a intors in camera a vrut sa se odihneasca, insa literele tot nu o lasau in pace. Nu mai stia cum sa scape, cand muzica a prins-o de mana dreapta. Prima melodie: Travka-Noapte... . O prapastie s-a deschis atunci sub scaunul ei: "un cosmar fara sfarsit"... . Cadea, nu vedea fundul prapastiei. Cadea, nu putea sa opuna rezistenta. Cadea, "ma scufund". Cadea.